Delicte

Șofer prins drogat pe str. Zaharia Stancu din Brașov

Un tânăr a fost prins în timp ce șofa drogat, aseară, pe str. Zaharia Stancu din Brașov. Acestuia i-a fost deschis dosar penal. Controlul a avut loc cu puțin înainte de orele 21.00. Tânărul a ieșit pozitiv la cannabis.

„La data de 06 decembrie 2022, în jurul orei 20.45, în cadrul unei acțiuni pe linie rutieră ce a vizat depistarea conducătorilor de vehicule aflați sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 23 ani, din județul Prahova, care conducea un autoturism pe strada Zaharia Stancu din municipiul Brașov.
Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv la substanța THC-cannabis. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a substanței psihoactive din organism”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Prins băut la volan, prin Feldioara

Tot aseară, puțin după orele 21.00, un tânăr a fost prins băut în traficul din Feldioara. Bărbatul de 28 de ani șofa pe str. Brașovului.
„Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,46 mg/l alcool pur”, conform IPJ Brașov. Șoferului i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

„Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana aflată sub influența unor substanțe psihoactive care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”, amintesc polițiștii brașoveni.

Aceștia desfășoară zilnic acțiuni rutiere. Scopul activităților este de a preveni accidentele grave.

„Poliţiştii brașoveni acționează zilnic pe raza întregului județ, cu toate mijloacele tehnice din dotare (aparate radar, aparate alcooltest şi drugtest) pentru prevenirea accidentelor rutiere, depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, care conduc autovehicule fără a deține permis de conducere sau se află sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive”, atenționează Poliția Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Gigi Duru
1 an în urmă

Tot cu teste care detectează după 3-4 zile când în corp ai compuși morți ai THC-ului care nu influențează cu absolut nimic capacitatea de a conduce?Pulitia Romana care folosește astfel de teste când în alte țări se folosesc teste de… Citeşte mai mult »

Willy
Răspunde la  Gigi Duru
1 an în urmă

Ma gandesc ca se poate refuza testul si solicita direct testul de sange. Eu asa as face.

Gigi Duru
Răspunde la  Willy
1 an în urmă

Analizele de sânge vin după aproape un an(timp in care nu beneficiezi de dovada înlocuitoare) în cazurile astea si chiar daca ai o concentrație de 0.001 cei de acolo interpretează că ți a fost afectată capacitatea de a conduce.Singira soluție… Citeşte mai mult »

Back to top button