Delicte

Șofer din Slovenia, cercetat penal în Brașov

Șofer din Slovenia, cercetat penal în Brașov.

„La data de 05.02.2023, în jurul orelor 12:10, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Fundata în timp ce desfășurau activități specifice pe raza localității Bran, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slovenia, care a condus un autoturism pe raza localității în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, după oprirea autovehicului, polițiștii au observat din comportamentul conducătorului auto că acesta părea să fi consumat alcool, motiv pentru care s-a procedat la testarea bărbatului din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, iar rezultatul a fost de 0,74 mg/l alcool pur”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.

Bărbatului i-au fost prelevate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal. Ei fac cercetări pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. Dosarul este instrumentat sub coordonarea unui procuror.
Tot ieri, polițiștii din Bran au depistat un bărbat de 50 de ani care șofa sub influența alcoolului.
Etilotestul a indicat 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și el a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice. Polițiștii au deschis dosar penal.

Vezi și:

A condus un autoturism până în… zidurile unor case, în județul Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button