Delicte

„S-au mutat birourile Penitenciarului Codlea în Braşov, pe strada Ion Creangă?”

  • img-20160630-wa0001.jpg
 

Pe lângă ancheta internă demarată în urma servirii la micul dejun, deţinuţilor, de ouă expirate, conducerea Penitenciarului Codlea a mai declanşat una, după ce o maşină din parcul auto al instituţiei a fost folosită, după toate aparenţele la acest moment, în interes personal, de către nişte angajaţi.

Maşina fost fotografiată în cartierul Scriitorilor, în plină zi, de un trecător şi trimisă spre înştiinţarea Asociaţiei pentru Siguranţa Urbană şi Mediere (ASUM), împreună cu un comentariu: „S-au mutat birourile Penitenciarului Codlea în Braşov, pe strada Ion Creangă? Cu siguranţă există o explicație. Un lucru este sigur, în mașină nu se afla directorul, ci o frumoasă și tânără pasageră”.

Preşedintele ASUM, Ionel Spătaru, l-a informat pe directorul Penitenciarului Codlea, Florian Crian Chiş, solicitându-i şi un punct de vedere. Acelaşi lucru am solicitat şi noi, din partea mytex.ro, când l-am contactat pe purtătorul de cuvânt al instituţiei, Liviu Matache. Acesta ne-a confirmat că este o anchetă în desfăşurare cu privire la acest aspect, urmând să ni se comunice rezultatele în zilele următoare. 

citeşte şi

BRAŞOV. Deţinuţii de la Penitenciarul Codlea au mâncat OUĂ EXPIRATE la micul dejun, de ziua lor

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button