Delicte

Profesoară înjunghiată mortal de un elev

Profesoară înjunghiată mortal de un elev.
Un elev de liceu în vârstă de 16 ani și-a ucis profesoara de limba spaniolă, după ce a atacat-o cu un cuțit, într-un liceu catolic privat din orașul Saint-Jean-de-Luz, sud-vestul Franței, transmite BBC.
Poliția a ajuns la fața locului împreună cu procurorul local, care a confirmat incidentul și a precizat că elevul a fost arestat.

Presa franceză a relatat că elevul a intrat în clasă în timp ce profesoara de spaniolă, o femeie în vârstă de 53 de ani, preda un curs la școala St Thomas d’Aquin și a atacat-o. După ce a intrat în clasă, elevul ar fi încuiat uşa înainte de a se năpusti asupra profesoarei. A fugit apoi într-o altă încăpere din şcoală, unde a fost dezarmat de un alt profesor. Adolescentul are probleme psihologice, dar nu avea cazier.

Alte informații prezentate de presa franceză susțin că băiatul, care ar fi suferit de probleme de sănătate mintală, a spus că a auzit voci care îi cereau să-și omoare profesoara.
Profesoară înjunghiată mortal de un elev. Femeia a intrat în stop cardiac și nu a mai putut fi salvată de serviciile de urgență care au ajuns la fața locului.

Ministrul francez al educației, Pap Ndiaye, a anunțat pe Twitter că va merge „imediat” către școală, iar gândurile sale se îndreaptă către „familia, colegii și elevii” profesoarei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button