Delicte

Polițiștii de la Transporturi BRAȘOV, 34 de percheziții în Harghita! Sute de mii de euro, o armă și o arbaletă, ridicate de anchetatori

 

Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au efectuat, ieri, 34 de percheziții, în județul Harghita, la persoane bănuite de evaziune fiscală.

Descinderile au avut loc la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale cu diverse domenii de activitate, cum ar fi operațiuni cu material lemnos, construcții sau comerț cu amănuntul.

În urma activităților, anchetatorii au ridicat 400.000 de euro, peste 16.800 de dolari și 796.000 de lei, documente financiar-contabile, o armă cu aer comprimat, o arbaletă (deținute ilegal) și medii de stocare, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina Maria Ivan.

„În fapt, un grup de persoane ar fi înlesnit crearea unui circuit de peste 20 de societăți comerciale, în cadrul căruia nu s-ar fi confirmat operațiunile de livrare efectuate aparent de către partenerii acestora sau de furnizorii inițiali, cu scopul deducerii de TVA”, a explicat sursa citată.

Prejudiciul creat bugetului de stat se ridică la 15.000.000 de lei, potrivit anchetatorilor.

Ieri, 18 persoane au fost conduse la audieri, fiind continuate cercetările față de acestea.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, serviciile județene anticorupție Brașov și Covasna, alături de jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș” București.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare