Delicte

Polițiștii BRAȘOVENI, percheziții într-un dosar privind ÎNȘELĂCIUNI prin metoda „ACOPERIȘUL” (FOTO)

  • WhatsApp Image 2021-08-12 at 14.08.07 (1)_290427.jpeg
  • WhatsApp Image 2021-08-12 at 14.08.08_290429.jpeg
 

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Secția 2 Poliție Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează 6 percheziții domiciliare, astăzi, în județele Cluj și Mureș, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru „șantaj” – 6 fapte, „înșelăciune” – 5 fapte și „furt”, prin modul de operare „Acoperișul”.

„Din cercetări a rezultat faptul că mai multi bărbați ar fi împărțit pliante publicitare, prin care ar fi oferit servicii de reparații sau întreținere imobile, inducând faptul că ar face reduceri substanțiale pentru pensionari. Ulterior, aceștia ar fi solicitat prețuri exorbitante pentru lucrările efectuate și la final, prin șantaj, ar fi cerut sume de zeci sau sute de ori mai mari decât costul efectiv.
Prejudiciul astfel cauzat este de aproximativ 100.000 de euro. Acțiunile se desfășoară în șase locații, în urma acestora urmând a fi identificate și ridicate mijloace de probă, totodată efectuându-se toate activitățile procedurale ce se impun, pentru stabilirea situației de fapt”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Polițiștii au de pus în aplicare 6 mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în vederea audierii.

Activitățile se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, alături de polițiști ai Inspectoratelor de Poliție Județene Cluj și Mureș.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button