Persoană reținută pentru 24 de ore, în a doua zi de Massif
Persoană reținută pentru 24 de ore, în a doua zi de Massif. Polițiștii brașoveni au constatat 6 infracțiuni la regimul rutier. Două dintre acestea sunt de conducere a autovehiculului fără permis de conducere și patru de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
De asemenea, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier și o sancțiune pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Pentru o infracțiune săvârșită la regimul rutier (conducere auto fără permis), o persoană a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore. De asemenea, au fost reținute 21 de permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost testați pentru consumul de alcool 983 de conducători auto, rezultând 12 testări pozitive și au fost efectuate 43 de teste cu aparatul drug-test, rezultând 4 teste pozitive.
Jandarmii Brașoveni au întocmit documentele premergătoare pentru 2 persoane care dețineau substanțe interzise, conform legii nr. 143 /2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Jandarmii au aplicat următoarele sancțiuni contravenționale:
- 5 persoane au fost sancționate conform Legii nr. 349/ 2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun;
- 3 persoane a fost sancționate contravențional conform Legii nr. 61/ 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
- 4 persoane au fost sancționate conform H.G 643/2020 privind sistemele de aeronave fără pilot la bord și operatorii de sisteme de aeronave fără pilot la bord.
În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile pro active de verificare au fost oprite în trafic 43 de persoane, din care 4 au fost depistate pozitiv la testarea cu aparatul drug-test, iar în afara spațiului de desfăşurare a festivalului MASSIF au fost depistate 2 persoane care dețineau substanțe interzise. În altă ordine de idei, 21 de persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului. Niciuna nu a avut nevoie de transport la spital.
Iată comunicatul remis de Ministerul Afacerilor Interne:
A doua zi a festivalului MASSIF a fost una fără incidente de amploare. Principalul obiectiv al forțelor de ordine a rămas cel de prevenire a incidentelor și de verificare a condițiilor de siguranță.
Astfel, dispozitivul integrat de ordine și siguranță publică din zona festivalului a continuat verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror fapte antisociale.
Pe timpul desfășurării festivalului Massif sunt prezente zilnic, în sistem integrat toate structurile Ministerului Afacerilor Interne care acționează cu forțe suficiente pentru a asigura siguranța participanților la acest eveniment.
Specialiștii din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog în colaborare cu polițiștii din cadrul IPJ Brașov – Biroul de Analiză și Prevenirea Criminalității și jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Burebista” Brașov și ai I.J.J Brașov au continuat seria de activități cu caracter preventiv. Astfel, pentru conștientizarea riscurilor asociate consumului de droguri și dezvoltarea unor atitudini și practici de viață sănătoasă, peste 5.500 de participanți la eveniment au primit materiale informative și stickere autocolante cu codul QR pentru accesarea site-ului www.infodrog.ro .
Specialiştii antitrafic din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au fost din nou alături de tinerii care au optat pentru distracţie în siguranţă la festivalul Massif, în Poiana Braşov. Cu această ocazie, reprezentanţii Centrului Regional Braşov au distribuit materiale informative cu privire la traficul de persoane.
Serviciul Județean Imigrări Brașov a desfășurat acțiuni privind respectarea legalităţii şederii în România a străinilor, precum şi combaterea migraţiei ilegale.
Concomitent, în domeniul prevenirii incendiilor, inspectorii ISU Brașov au desfășurat controale la operatorii economici din cadrul festivalului pentru prevenirea producerii incidentelor și verificarea respectării tuturor condițiilor de siguranță. Deficiențele constatate au fost sancționate conform prevederilor legale.
În ceea ce privește rezultatele obţinute de către personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne prezent la festivalul Massif , acesta a acționat proactiv, concentrându-și eforturile pentru identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încercă să vândă substanțe interzise.
Astfel, în cea de a doua zi de festival au fost înregistrate următoarele:
Inspectoratul de Poliție Judeţean Brașov a acționat cu 209 polițiști, atât prin echipaje de poliție rutieră dispuse pe căile de acces înspre Poiana Brașov, cât și prin forțe de ordine publică dispuse în zona de festival.
În ceea ce privește constatarea de fapte antisociale, polițiștii brașoveni au constatat 6 infracțiuni la regimul rutier, 2 dintre acestea pentru conducerea autovehiculului fără permis de conducere și 4 pentru conducerea autovehiculelor sub influența substanțelor psihoactive.
De asemenea, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier și o sancțiune pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Pentru o infracțiune săvârșită la regimul rutier (conducere auto fără permis), o persoană a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore. De asemenea, au fost reținute 21 de permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost testați pentru consumul de alcool 983 de conducători auto, rezultând 12 testări pozitive și au fost efectuate 43 de teste cu aparatul drug-test, rezultând 4 teste pozitive.
Jandarmii Brașoveni au întocmit documentele premergătoare pentru 2 persoane care dețineau substanțe interzise, conform legii nr. 143 /2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Totodată, jandarmii au aplicat următoarele sancțiuni contravenționale:
– 5 persoane au fost sancționate conform Legii nr. 349/ 2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun;
– 3 persoane a fost sancționate contravențional conform Legii nr. 61/ 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
– 4 persoane au fost sancționate conform H.G 643/2020 privind sistemele de aeronave fără pilot la bord și operatorii de sisteme de aeronave fără pilot la bord.
În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile pro active de verificare au fost oprite în trafic 43 de persoane, din care 4 au fost depistate pozitiv la testarea cu aparatul drug-test, iar în afara spațiului de desfăşurare a festivalului MASSIF au fost depistate 2 persoane care dețineau substanțe interzise.
In punctele și posturile medicale avansate 21 de persoane au primit asistență medicală din partea personalului SMURD Brașov și a paramedicilor pompieri. Toate cazurile au fost rezolvate pe loc, nefiind necesar transportul la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Le reamintim participanților faptul că regulile organizatorilor trebuie respectate și ii rugăm să consulte regulamentul afișat de organizator pe internet.
Mulțumim participanților la festival, care au ales să se bucure de muzică într-un mod responsabil!
Vezi și: S-au luat la bătaie la Massif
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.