Delicte

Percheziții în Brașov, Săcele și Augustin, în două dosare penale (video)

Percheziții în Brașov, Săcele și Augustin, în două dosare penale…

În această dimineață, polițiștii Secției 2 Poliție Brașov, sub supravegherea procurorului de caz, de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cu sprijinul polițiștilor de la alte structuri ale Poliției Municipiului Brașov, Poliției Municipiului Săcele, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, Serviciului Criminalistic Brașov și al lucrătorilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Brașov, au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Săcele. Descinderile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal având ca obiect fapte de „furt calificat” din societăți comerciale.

Polițiștii au ridicat mai multe bunuri, printre care și un autoturism ce ar fi fost utilizat la comiterea uneia dintre fapte, iar opt suspecți au fost conduși la sediul secției de poliție, în vederea continuării cercetărilor cu privire la acestea.

Totodată, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, cu sprijinul Serviciului Criminalistic și Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, două pe raza municipiului Brașov și unul pe raza localității Augustin din județul Brașov, într-un alt dosar penal, vizând săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie calificată”.

În urma activităților desfășurate, trei persoane bănuite au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Brașov, urmând a se continua cercetările cu privire la acestea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
4 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 an în urmă

Usereu ce zice? Daca isi imbraca tricourile albe si demareaza o campanie “Nu de la acele societati”?

dominic
1 an în urmă

Din pacate Sacele a devenit o imensa ti ganie. Tot potentialul acestui oras este anulat de descremenatii din Garcini, care au facut din viata sacelenilor un infern ( vezi cartierul Electroprecizia-Satulung). Praful s-a ales de aceste locuri, altadata primitoare!

1 an în urmă

[…] Vezi și: Percheziții în Brașov, Săcele și Augustin, în două dosare penale (video) […]

11 luni în urmă

[…] mai 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 16 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Brașov, Ilfov […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare