Delicte

Ofițer SRI, urmărit penal de procurorii DNA

  • FB_IMG_1658472630497_298708.jpg
 

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20 august, față de inculpatul POPESCU BOGDAN, ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații (S.R.I) – Direcția Regională de Informații Dobrogea, cu gradul de căpitan, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență. În ordonanța procurorilor militari se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

„La data de data de 09 august 2022, inculpatul Popescu Bogdan, în calitatea menționată, i-ar fi pretins unei persoane, martor în cauză, suma de 2.500 de euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Serviciului Român de Informații, astfel încât să îi determine să nu își îndeplinească un act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora și care ar fi vizat persoana respectivă.
La data de 19.08.2022, inculpatul Popescu Bogdan a primit suma de 2.500 euro în scopul anterior menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Popescu Bogdan trebuie să respecte o serie de obligații între care să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, să nu ia legătura, direct sau indirect, și să nu comunice pe nicio cale cu persoane menționate în ordonanță.
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, se arată în comunicatul DNA.
Procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv efectuarea în continuare a urmăririi penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare