Delicte

O judecătoare a pierdut 30.000 de euro după ce a apelat la un clarvăzător

O judecătoare a pierdut 30.000 de euro după ce a apelat la un clarvăzător. O judecătoare din Alba Iulia a pierdut nu mai puţin de 30.000 de euro după ce a căzut în plasa unui clarvăzător. Acesta i-a obținut încrederea judecătoarei în momentul în care i-a făcut femeii o serie de dezvăluiri despre divorțul părinților săi, caz despre care aceasta nu îi dăduse niciun detaliu anterior.

Astfel, complet convinsă că discută cu o persoană înzestrată, femeia a dat curs solicitărilor de a depune bani în anumite locații pentru a întări puterea serviciilor sale. Mai exact, individul i-a cerut judecătoarei să depună iniţial 2.000 de euro la două biserici, astfel încât copilul ei să fie ferit de suferințe în cazul unui divorţ al bunicii.

Ulterior, banii au fost transferați în contul lui Magdolna Cecilia Eross, „asistenta” clarvăzătorului, notează ziarulunirea.ro

Apoi, femeia a fost rugată de asistentă să mai transfere 28.000 de euro după ce clarvăzătorul ar fi suferit un accident în urma căruia a murit, totul sub fondul unor amenințări asupra familiei judecătoarei, în sensul producerii unor consecințe grave pentru membrii familiei, cu referire chiar la decesul lor.

Toate aceste conversații s-au derulat din 2012 până în noiembrie 2014, pe e-mail.  Văzând că s-a recurs la amenințări judecătoarea a făcut un denunț.

Ancheta a fost finalizată în 2017, iar dosarul a fost trimis în judecată la Judecătoria Alba Iulia. Aici, inculpata, numită „asistenta domnului I. până la moartea sa” a fost condamnată, în iulie 2019, la trei ani de închisoare cu executare, în lipsă. 

Ulterior, magistrații Judecătoriei Alba Iulia au decis încetarea procesului penal, arătând că „nu există la dosar dovada comunicării sentinței primei instanțe, inculpata menționând că numărul sentinței de condamnare (nu şi conținutul efectiv al acesteia) şi al dosarului penal aferent i-au fost aduse la cunoștința cu ocazia arestării în Croaţia în baza mandatului european de arestare”.

Astfel infractoarea a scăpat de închisoare pentru că faptele s-au prescris, iar judecătoarea a rămas cu pierderea de 30.000 de euro pentru care făcuse şi un credit bancar. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare