Delicte

Minoră traficată în Brașov și în alte localități. Era ținută în apartamente închiriate în regim hotelier

O minoră a fost traficată în Brașov și în alte localități din România, fiind adăpostită în apartamente închiriate în regim hotelier.


„La data de 27.04.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
În cauză s-a reținut faptul că, în luna august 2022, inculpatul a recrutat o persoană vătămată minoră, în vârstă de 17 ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla (vârstă fragedă, lipsuri materiale, alienare familială).


Ulterior, în perioada august 2022 – aprilie 2023, inculpatul a adăpostit persoana vătămată minoră în apartamente închiriate în regim hotelier și a transportat-o pe raza municipiilor Iași, Suceava, Brașov și  Bacău,  în scopul  exploatării prin obligare la practicarea prostituției”
, au informat reprezentanții DIICOT.


În ziua de 27 aprilie au fost efectuate trei  percheziții domiciliare, pe raza județului Iași și în municipiile Brașov și Suceava, fiind identificate și ridicate sume de bani, înscrisuri relevante pentru soluționarea cauzei, telefoane mobile și un autoturism.
În cursul acestei zile urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 zile.


Activitățile judiciare au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Iași, Brașov și Suceava.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul I.J.J. Iași.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.


Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
11 luni în urmă

[…] precizând că are nevoie de sprijinul publicației noastre pentru a atrage atenția asupra unui eveniment foarte important ce se întâmplă în orașul […]

Back to top button