Delicte

Medic și asistentă, condamnați definitiv

Medic și asistentă, condamnați definitiv. Un medic și o asistentă au fost condamnați la un an și șase luni de închisoare, cu suspendare, pentru ucidere din culpă, după ce în 2016 au provocat moartea unei paciente.

Pe 13 iunie 2016, o femeie a ajuns în stare gravă la Spitalul de Arși din Capitală, după ce a fost mușcată de un câine din propria ogradă. Pacienta, în vârstă de 75 de ani, a fost operată de urgență, iar apoi a fost transferată pe ATI, unde cadrele medicale au început să-i facă transfuzii de sânge. Doar că, înainte de administrarea unității de sânge, asistenta a determinat în mod greșit grupa sanguină, iar medicul nu a verificat metoda prin care s-a făcut testarea.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au demonstrat că doctorul a interpretat greșit datele, iar pacienta, care avea grupa de sânge B a primit sânge din grupa A II. Pacienta a făcut insuficiență renală și a decedat la scurt timp. Tocmai de aceea, și medicul a fost găsit vinovat de ucidere din culpă și a fost condamnat la fel, la 1 an și jumătate de închisoare, scrie antena3.

Medicul și asistenta condamnați pentru ucidere din culpă nu vor ajunge însă la închisoare, pentru că executarea pedepselor le-a fost suspendată.

Cei doi vor trebui însă să presteze muncă în folosul comunității, fie la Termoenergetica, fie la Direcția de Protecția Copilului: asistenta, vreme de 90 de zile, iar doctorul, 60 de zile.

Mai multe rude ale pacientei vor primi daune materiale și morale: dar nu milioane de euro cât ceruseră acum șapte ani, ci doar câteva mii de euro, fiecare. Banii vor fi plătiți de companiile de asigurări.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button