Delicte

Județul BRAȘOV. Nu mai poate circula cu autoutilitara, după un control silvic

 

Polițiștii de la Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice desfășurat o acțiune de control, ieri, pe raza localității Rotbav, ocazie cu care au depistat un bărbat care transporta, cu o autoutilitară, 1,86 metri cubi de lemn de foc, esență stejar. 

Cu ocazia verificărilor efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că avizul de însoțire al mărfii are valabilitatea expirată.

„Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010-Rep, iar cantitatea de material lemnos a fost confiscată și predată unui reprezentant al Ocolului Silvic competent. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul a efectuat, în mod repetat, transport de material lemnos, fără a deține autorizație valabilă. Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, fiind dispusă ca măsură complementară suspendarea dreptului de utilizare a autoutilitarei pe o perioadă de 6 luni, precum și reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button