Delicte
Inspector antifraudă reţinut pentru fapte de corupţie!
Un inspector Antifraudă va fi propus spre arestare preventivă, astăzi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind acuzat de două infracţiuni de luare de mită. Dumitru Adrian Popa, angajat în cadrul Direcției regionale Antifraudă Fiscală 2 Constanța, a fost reţinut de procurori, pentru 24 de ore, ieri, la orele 17.45, şi va fi propus spre arestare astăzi, la Tribunalul Constanţa.
Potrivit anchetatorilor, pe data de 10 iulie, inculpatul a pretins şi a primit 5.000 de lei de la un om de afaceri, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, privind rezultatele unui control efectuat la firma acestuia din urmă. Totodată, inspectorul antifraudă ar fi cerut, printr-un intermediar, 3.000 de euro de la administratorul unei alte societăţi comerciale, în acelaşi context. Astfel, ieri, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce primea cei 3.000 de euro ceruţi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.