Delicte

Încă un politician de top „căzut” în cazul vaccinurilor anti-Covid

Încă un politician de top „căzut” în cazul vaccinurilor anti-Covid.

Este vorba de Andrei Baciu (PNL), care și-a anunțat astăzi demisia din funcția de președinte al CNAS.

Încă un politician de top „căzut” în cazul vaccinurilor anti-Covid

„Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis și cu credința nestrămutată în valorile onoarei și integrității. Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală. De-a lungul a nouă ani de când m-am întors în România și în special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-am avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, am acționat cu un respect neclintit pentru legislație, instituții și cetățeni. Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienților. Am încredere deplină în actul de justiție, convins fiind că adevărul și dreptatea vor prevala”, a subliniat Andrei Baciu.

El a fost astăzi audiat la DNA în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva Covid-19. În această speță se mai află în vizorul procurorilor anticorupție Florin Cîțu, fost premier, dar și Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, ex-miniștri ai Sănătății.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
4 luni în urmă

[…] Încă un politician de top „căzut” în cazul vaccinurilor anti-Covid […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare