Delicte

ÎN SIBIU. BRAŞOVENI prinşi pescuind ilegal, respectiv tăind ilegal arbori

 
Trei braşoveni sunt cercetaţi penal în judeţul Sibiu, doi dintre ei pentru braconaj piscicol, iar al treilea – pentru tăieri ilegale de arbori. 
 
Primul a fost prins hoţul de lemne. Poliţiştii din Şelimbăr au fost sesizaţi sâmbătă noapte, puţin după ora 00.00, cu privire la faptul că persoane necunoscute au tăiat ilegal arbori pe fondul forestier al Ocolului Silvic Valea Sadului. Astfel, agenţii i-au prins în flagrant pe braşoveanul în vârstă de 23 de ani şi pe un amic de-al său, de 30 de ani, din Avrig – judeţul Sibiu.
„În urma activităților desfășurate la fața locului, polițiștii au stabilit că cei doi bărbați, alături de un al treilea suspect rămas neidentificat, au tăiat din pădurea Ocolului Silvic Valea Sadului 15 arbori de esență carpen și fag pe care intenționau să-i transporte în localitatea Avrig pentru valorificare”, au explicat, astăzi, reprezentanţii IJP Sibiu.
Materialul lemnos a fost predat Ocolului Silvic Valea Sadului, iar poliţiştii continuă cercetările faţă de cei doi tineri.
 
Pe de altă parte, un al doilea braşovean, de 27 de ani, a fost depistat în timp ce pescuia ilegal în râul Olt, sâmbătă dimineaţă, pe raza localităţii sibiene Arpaşu de Jos. Acesta se folosea de o undiţă cu plasă monofilament, pentru a prinde peşte.
În fine, un braşovean de 54 de ani a fost depistat în condiţii similare, de poliţiştii din Cârţa. În ambele cazuri, cercetările continuă pentru braconaj piscicol.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare