Delicte

Grupare care ar coordonat peste 50% din piața traficului de heroină din București, destructurată

 

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și ai Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au destructurat o grupare care ar fi coordonat peste 50% din piața ilicită a traficului de heroină din București.

Au fost ridicate 800 de grame de heroină și patru dintre membrii grupării au fost reținuți.

Anchetatorii au efectuat, ieri, 13 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Buzău, la o grupare specializată în trafic de droguri mare risc. De asemenea, au fost puse în executare șapte mandate de aducere emise de procurorul de caz.

„În urma acestor activități, au fost indisponibilizate 800 de grame de heroină, 50 de grame de cocaină, 3.195 de euro, 770 de lire sterline, 300 de dolari americani, 15.200 de lei, 9 autoturisme și 25 de telefoane mobile. Din cercetări a reieșit că gruparea, formată din persoane cu cetăţenie iraniană, turcă şi română, ar fi introdus pe teritoriul ţării noastre importante cantităţi de heroină, de ordinul zecilor de kilograme, ce ar fi fost procurate de pe teritoriul Iranului şi transportate în România prin Turcia. Gruparea, formată din 7 persoane, ar fi fost condusă de doi cetățeni iraniani, de 49 și 51 de ani, cu reședința în București, respectiv Cernica. Membrii grupării ar fi fost precauți în derularea activităţii infracţionale, fiecare cu un rol prestabilit şi bine definit. Aceștia ar fi coordonat, în proporție de 50-60%, piața ilicită a traficului de heroină din București, fiind cea mai importanta rețea de trafic de heroină care ar fi acționat în Capitală”, au informat reprezentanții Poliției Române.

Procurorul de caz a emis ordonanțe de reținere pentru 24 ore față de 4 dintre ei.

Mai multe informații găsiți AICI și AICI


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare