Furt sângeros… Un bărbat din județul Brașov l-a furat pe „Ghiță”, dar nu înainte de a-l sacrifica

Un bărbat din județul Brașov l-a furat pe „Ghiță”, dar nu înainte de a-l sacrifica. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila l-au reținut pe hoț.
„La data de 2 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns într-o anexă a unui imobil, din comuna Părău, județul Brașov, unde inițial ar fi sacrificat și ulterior ar fi sustras un animal.
În urma sesizării, polițiștii au efectuat cercetări care au condus la identificarea unui bărbat de 42 de ani, din localitate, care este bănuit că în noaptea de 1/2 februarie a.c., ar fi pătruns, prin escaladarea porții de acces, în grădina unui imobil și ulterior într-o anexă a acestuia, unde ar fi sacrificat un porc, pe care ulterior l-ar fi sustras.
Față de cele constatate, după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea și introducerea bărbatului în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,furt calificat’’ și ,,uciderea animalelor cu intenție, fără drept’’, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

