Delicte

Fată de 12 ani, agresată în stradă

Fată de 12 ani, agresată în stradă

O fată în vârstă de 12 ani a fost agresată de alte două, cu un an mai mare decât ea, pe o stradă din judeţul Caraş-Severin. Victima a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, dar nu a rămas internată .

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Caraş-Severin au anunţat sâmbătă, că după ce au văzut imagini postate pe o reţea de socializare, în care o fată este agresată de alte două, poliţişti de la Secţia 8 Poliţie Rurală Oraviţa s-au sesizat şi au început verificările pentru identificarea persoanelor implicate şi pentru a stabili cum s-a petrecut incidentul. 

Ulterior, în cursul nopţii, Poliţia Oraşului Oraviţa a fost sesizată telefonic de către medicul de serviciu de la spitalul orăşenesc despre faptul că la unitatea medicală s-a prezentat o fată de 12 ani cu urme de lovire produse în urma unei agresiuni fizice.
Poliţiştii s-au deplasat la unitatea medicală, stabilind că este vorba despre acelaşi eveniment cu privire la care s-au sesizat, iar minora în cauză ar fi fost agresată fizic în data de 1 februarie, în jurul orei 15.00, de alte două minore, de 13 ani, din comuna Grădinari, pe o stradă din localitate, fără a fi sesizat evenimentul. Minora a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internată”, au precizat poliţiştii. 

Cele trei fete împreună cu părinţii lor au fost duse la sediul poliţiei pentru audieri. De asemenea, au fost informaţi reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DASPC) Caraş-Severin despre această situaţie. 

Poliţiştii au deschis dosar penal în această cauză pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Ei continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare