Delicte

Exclusiv. BRAȘOV. Spărgător de locuințe „săltat” în urma unei percheziții

 

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Crizbav – județul Brașov, a ajuns în Arestul Poliției, după ce ar fi spart cel puțin trei locuințe, pe raza localității de domiciliu.

Pentru a proba activitatea infracțională a bărbatului, polițiștii din cadrul Sectiei 1 Politie Feldioara și cei de la Acțiuni Speciale și de la Serviciul Criminalistic au efectuat o percheziție la domiciliul lui, unde au găsit mai multe bunuri – telefoane mobile, drujbă, bicicletă, laptop, bijuterii etc. – unele dintre ele fiind sustrase miercurea trecută din locuința unei femei de 42 de ani, din Crizbav.

„Bărbatul a fost reținut pentru 24 ore și introdus în arestul IJP Brașov, iar ulterior, la data de 20 octombrie, instanța a dispus arestarea lui pentru 30 de zile. Până în prezent, în sarcina sa sunt reținute trei infracțiuni de furt din locuință, toate pe raza comunei Crizbav. Cercetările continuă pentru stabilirea provenienței celorlalte bunuri identificate în cadrul percheziției și probarea întregii activități infracționale a acestuia”, ne-au informat reprezentanții Poliției Județene Brașov, fiind întrebați cu privire la caz.

Decizia de arestare preventivă aparține Judecătoriei Brașov și a fost contestată de inculpat, urmând ca dosarul să fie soluționat de instanța superioară. Dacă măsura arestării preventive va fi menținută, mandatul este valabil până pe 18 noiembrie, inclusiv.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare