Delicte

EXCLUSIV. BRAŞOV. Şoferul care a parcat maşina Penitenciarului Codlea în cartierul Scriitorilor a intrat în cercetare disciplinară

El a fost „atins” deja la salariu

 

Şoferul aflat la volanul autoturismului ce aparţine Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), identificat de un martor pe strada Ion Creangă din cartierul Scriitorilor, a fost sancţionat pe cale administrativă, urmând să treacă şi printr-o cercetare disciplinară.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Codlea, Liviu Matache, ancheta declanşată în acest caz a arătat că angajatul Penitenciarului Codlea avea misiunea de a se deplasa cu maşina instituţiei pe un itinerariu dinainte stabilit, din Codlea până pe strada Turnului nr.5 din municipiul Braşov, la Biroul de înmatriculări auto, pentru a înmatricula o altă maşină din parcul auto al instituţiei.

„În urma anchetei a rezultat că şoferul se face vinovat de abatere de la itinerariu. Din declaraţiile sale, angajatul s-a abătut de la traseul anterior stabilit din cauza unor nevoi personale. Pentru acest fapt, respectiv folosirea autovehiculului ANP în scop personal fără să a anunţa conducerea Penitenciarului, angajatul a fost sancţionat pe cale administrativă, cuantumul răspunderii patrimoniale urmând a fi stabilit. Practic, i se vor imputa din salariu cheltuielile de deplasare în scop personal. Pe de altă parte, s-a pus în mişcare procedura de constiture a comisiei de cercetare disciplinară, urmând a se stabili partea de vinovăţie şi din punct de vedere al respectării disciplinei”, ne-a declarat Matache.

Amintim că maşina fost fotografiată, la finele lunii iunie, în cartierul Scriitorilor, în plină zi, de un trecător şi trimisă spre înştiinţarea lui Ionele Spătaru, preşedintele Asociaţiei pentru Siguranţa Urbană şi Mediere (ASUM), împreună cu un comentariu: „S-au mutat birourile Penitenciarului Codlea în Braşov, pe strada Ion Creangă? Cu siguranţă există o explicație. Un lucru este sigur, în mașină nu se afla directorul, ci o frumoasă și tânără pasageră”.

Astfel, fiindu-i aduse la cunoştinţă şi deciziile luate de conducerea Penitenciarului Codlea cu privire la sancţiunile descrise anterior, Spătaru a replicat spunând că aşteaptă şi un răspuns cu privire la identitatea tinerei din maşină: „Oare şi frumoasa tânără pasageră este anagajata penitenciarului? Aştept şi acest răspuns”. 

citeşte şi

„S-au mutat birourile Penitenciarului Codlea în Braşov, pe strada Ion Creangă?”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare