Delicte

EXCLUSIV. BRAȘOV. Administratorul Telescaunului Ruia, condamnat pentru luare de mită / Muncă în folosul comunității la… Centrul de Agrement?!

  • telescaun_2.jpg

Tribunalul Brașov a admis astăzi acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov cu inculpatul Viorel Bratu (administratorul Telescaunului Ruia), pentru luare de mită.

  El a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de „luare de mită”.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
– să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta;
– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile;
– să comunice schimbarea locului de muncă;
– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă
să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Braşov sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, la alegerea serviciului
să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Centrul de Agrement din Poiana Brașov aparținând Primăriei Brașov sau în cadrul Primăriei Mun. Brașov.

El a fost reținut pe 10 martie, după ce a luat șpagă de la schiori, pentru a-i lăsa să treacă fraudulos prin turnichete.

În cauză, instanta menţine măsurile asiguratorii instituite prin ordonanţa procurorului din 14.03.2022 asupra sumelor de 1.135 lei şi 485 lei, ridicate de la inculpat. Se vor confisca de la inculpat acești bani, în vederea recuperării cheltuielilor judiciare. Totodată, el este obligat la plata către stat a sumei de 600 lei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare