Delicte

Din magazin, în Arestul IPJ Brașov

Din magazin…

Agenții din cadrul Poliției Orașului Victoria efectuează cercetări pentru furt, după ce două persoane ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o unitate comercială din localitate.


„La data de 31 ianuarie a.c., Poliția Orașului Victoria a fost sesizată cu privire la faptul că, din incinta unei unități comerciale din oraș, ar fi fost sustrase mai multe bunuri.
În baza acestei sesizări, la fața locului s-a deplasat o echipă a poliției, care, în urma verificărilor efectuate, au identificat o femeie,  de 22 de ani,  și un bărbat, de 27 de ani, care ar fi sustras bunurile din incinta magazinului.
După ce au fost depistate persoanele bănuite, în urma administrării probatoriului, la data de 02 februarie a.c. aceștia au fost reținuți, fiind depuși de polițiști în cadrul Centrului de Reținere și Arest Prevenitv al I.P.J. pentru o perioadă de 24 de ore”,
a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare