Delicte

DIICOT: Trei persoane, arestate preventiv după ce au exploatat un minor în BRAȘOV și Constanța / Metoda, des întâlnită, inclusiv pe str. Republicii

  • cersetor_2.jpg
 

Trei inși au fost reținuți de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, fiind cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori și exploatarea cerșetoriei. Gruparea ar fi acționat și în Brașov, obligând un minor să apeleze la mila publică, pentru bani. În fapt, copilul era pus de inculpați să vândă cărți uzate, practică des întâlnită pe la terasele de pe str. Republicii din Brașov și nu numai. 

„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna mai a anului 2022, a fost constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de minori și exploatarea cerșetoriei, grup ce a acționat în municipiile Constanța și Brașov.
Astfel, în perioada mai – august 2022, membrii grupului infracțional organizat, speculând starea de vulnerabilitate a unui minor de 13 ani și abuzând de autoritatea avută ca părinte sau persoană din anturajul apropiat, l-au transportat, adăpostit și controlat, succesiv, pe raza municipiilor Constanța, Brașov și Timișoara, în scopul exploatării prin supunerea la îndeplinirea unei munci în mod forțat (vânzarea ambulantă de cărți uzate pe durata unui program îndelungat de muncă zilnic) și al obligării la practicarea cerșetoriei, beneficiind de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități, se explică într-un comunicat remis de DIICOT.

Unul dintre inculpați a acționat îndeosebi pe linia coordonării, controlării și îndrumării celorlalți membri, efectuând totodată și supravegherea minorului de 13 ani în timpul exploatării acestuia și asigurând paza lui, abuzând de autoritatea sa ca părinte.

În această modalitate, membrii grupului infracțional organizat au obținut în mod constant diverse sume de bani.

Alaltăieri, organele de cercetare penală au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară în județele Timiș și Prahova, în urma cărora au fost identificate și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, peste 100 de cărți vechi și mai multe telefoane mobile.
Minorul, împreună cu alți doi frați, tot minori, au fost preluați de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Ieri, cei trei inculpați au fost arestați preventiv la decizia judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La activități au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă Timișoara și ai Grupării de Jandarmi Mobilă Ploiești.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

FOTO – ARHIVĂ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare