Delicte

DIICOT Brașov a reținut o persoană, pentru trafic de minori, în urma perchezițiilor de la stână

DIICOT Brașov a reținut o persoană, în urma perchezițiilor de la stână.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, în formă continuată, în urma perchezițiilor de la stână.


„Din actele de urmărire penală  efectuate a rezultat că  acesta , în diferite perioade din anii 2022 și 2023, în baza aceleiași rezoluții infracționale,  a primit și adăpostit o persoană vătămată minoră (în vârstă de 12 ani), într-o așezare păstorească (stână) amplasată pe raza unei comune din județul Brașov, în scopul exploatării acesteia prin supunerea la executarea unei munci și la îndeplinirea de servicii pentru care victima minoră, din cauza vârstei fragede, nu putea exprima un consimțământ liber.


Inculpatul a abuzat  de autoritate conferită de funcția publică deținută în cadrul comunității rurale și totodată a profitat de starea de vădită vulnerabilitate a victimei minore (provenită dintr-o familie cu mai mulți copii minori, cu o situație materială precară, la limita sărăciei și cu un nivel de instrucție extrem de scăzut) oferind și dând bani părinților victimei în schimbul consimțământului acestora ca minorul să fie transferat la respectiva așezare păstorească”, a informat DIICOT.

„Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inițial, victima minoră (școlarizată la acel moment) a prestat diverse munci, la grajduri, după orele de curs, în intervalul orar 12.00 – 23.00-00.00, ulterior abandonând școala și rămânând permanent la stână, unde a continuat să fie  supusă la munci grele, neremunerate și  adăpostită într-un spațiu impropriu, fără minime condiții de igienă.


Pentru munca  depusă, persoanei vătămate minore i-au fost oferite diferite cantități de tutun pentru a-și confecționa țigări și o masă pe zi”, a adăugat DIICOT.
În cursul zilei de ieri, procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Brașov au formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului.


Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus măsura controlului judiciar,  față de încheierea instanței procurorii formulând contestație.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Brașov.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button