Delicte

Cinci mașini sparte într-o singură noapte, în Budila, județul Brașov

Cinci proprietari de autovehicule s-au trezit că mașinile lor au fost sparte de persoane necunoscute, într-o singură noapte, în Budila, județul Brașov. Polițiștii i-au prins pe făptași.

„În dimineața zilei de 15 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Feldioara au fost sesizați de 5 persoane, din localitatea Budila, cu privire la faptul că, în cursul nopții, le-ar fi fost distruse geamurile autovehiculelor, cu scopul de a fi sustrase bunuri din interiorul acestora.

În baza sesizărilor primite, polițiștii au efectuat cercetări, iar în scurt timp au identificat doi bărbați, de 24 și 32 de ani, din  municipiul Săcele, bănuiți că, în cursul nopții, cu scopul de a sustrage bunuri, ar fi distrus geamurile laterale ale 5 autovehicule, iar în două dintre acestea au și pătruns, provocând distrugeri și în interior.

Astfel, după ce au fost identificați, cu sprijinul Poliției Municipiului Săcele, cei doi bărbați au fost depistați și conduși la sediul Secţiei de Poliţie Rurală Feldioara, iar după administrarea probatoriului, bărbații au fost reținuți și introduși în cadrul Centrului de Reținere și Arestare, pentru o perioadă de 24 de ore”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

Cercetările sunt continuate pentru tentativă la furt calificat în formă continuată, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Magda
1 luna în urmă

Incredibil! Au dreptate cei care au mai postat despre Săcele. Focar de infractori! Un oraș în colaps, se știe de ce dar adevărul cică nu poate fi spus că încalcă politically correct. Consiliero, ai reusit, ti-a ieșit de minune treaba… Citeşte mai mult »

Back to top button