Delicte

Bucureșteancă prinsă la furat în spații comerciale din Brașov

Bucureșteancă prinsă la furat în spații comerciale din Brașov…

Polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru furt.

„Acțiunile infracționale ale persoanei au debutat la începutul lunii trecute, când polițiștii au fost sesizați despre faptul că unor persoane le-ar fi fost sustrase portofelele în timp ce se aflau în incinta unor spații comerciale, din municipiul Brașov. Astfel, în baza sesizărilor primite, polițiștii au făcut învestigații și au reușit să identifice autorul furturilor, acesta fiind o femeie de 29 de ani, cu domiciliul în municipiul București”, a explicat IPJ Brașov.


„Materialul probator a arătat faptul că femeia ar fi autoarea a mai multor infracțiuni de «furt din buzunare», pe care le-ar fi comis într-un interval de aproximativ o lună de zile, având, de obicei, ca mod de operare deschiderea rucsacului ori a genții persoanei vătămate și sustragerea portofelului din compartimentele acestuia.


Datele obținute de polițiști au arătat că faptele erau săvârșite în zone aglomerate – spații comerciale.
Față de cele stabilite, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care, la acest moment, au dispus continuarea cercetărilor pentru femeia bănuită de săvârșirea infracțiunilor de furt, dar și măsura reținerii acesteia pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov”
, au precizat polițiștii.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare