Delicte

Britanicul care avea plantație de cannabis în locuința din Brașov a fost condamnat la Tribunal

 

Magistraţii Tribunalului Braşov l-au condamnat, ieri, la 2 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere tot de 2 ani, pe cetăţeanul britanic prins de procurorii DIICOT Braşov că făcea afaceri ilegale cu cannabis. Inculpatul, pe nume Ells David Roy, şi-a primit sentinţa pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În cazul în care condamnarea va rămâne definitivă (există drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare), britanicul va avea obligaţia să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze o muncă neremunerată pe durate a 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Braşov sau al Primăriei Municipiului Săcele.

De asemenea, va trebui să respecte măsurile de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă.

Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore în seara de 10 februarie, după ce în locuinţa sa au fost descoperite 17 plante de cannabis, 500 de grame de fragmente din alte plante de cannabis, precum şi aparatură necesară dezvoltării unei plantaţii in-door de cannabis (ventilatoare, lămpi, transformatoare, cabluri de alimentare, ghivece, prelate etc.). După expirarea perioadei de reţinere, bărbatul a fost plasat în arest la domiciliu, deşi anchetatorii ceruseră arestarea preventivă a sa. Ulterior, el a fost plasat sub control judiciar, măsură pe care magistraţii Tribunalului Braşov au revocat-o ieri.

Tot ieri, în cadrul sentinţei, magistraţii Tribunalului Braşov au dispus distrugerea cu păstrarea de contraprobă a drogurilor rămase după examinarea de laborator şi confiscarea specială a bunurilor folosite la traficul de droguri de risc.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare