Delicte

BRAȘOV. Tânăr reținut pentru furt din magazin

 

Un tânăr în vârstă de 22 ani, din Săcele, județul Brașov, a fost reținut de polițiști, ieri, după ce ar fi sustras mai multe produse dintr-un magazin de pe raza municipiului Brașov, trecând de linia caselor de marcat fără a achita contravaloarea acestora.

Agenți de la Secția 5 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

„Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar în baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare