Delicte

BRAȘOV. Tânăr de 24 de ani, arestat preventiv pentru PROXENETISM

  • prostitutie2.jpg

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, în colaborare cu Poliția Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „proxenetism”, suspect fiind un tânăr de 24 de ani, din județul Constanța.

„Din cercetările efectuate în cauză, a rezultat faptul că în perioada 2021 – 11 aprilie 2022, un tânăr în vârstă de 24 ani, din județul Constanța, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către o tânără în vârstă de 22 ani, din județul Constanța, prin administrarea anunțurilor postate pe un site online, în vederea racolării clienților și prin asigurarea transportului la adresele persoanelor, aflate în municipiile Brașov și Râmnicu Vâlcea, precum și în alte localități din țară, obținând, în acest fel, foloase patrimoniale de pe urma practicării acestei activități”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

În continuarea cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că, pe 9 aprilie, în timp ce se aflau într-un imobil din municipiul Brașov, tânăra ar fi fost agresată fizic de suspect, pentru a continua să se prostitueze.

„Cu ocazia activităților procedurale efectuate în cauză, polițiștii au identificat în posesia tânărului bănuit de săvârșirea faptei sume de bani despre care există suspiciuni că ar proveni din prostituție, precum și telefoane mobile, procedându-se la ridicarea acestora în vederea continuării cercetărilor”, a precizat comisarul de poliție.

Constănțeanul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, iar astăzi instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de acesta.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unității de parchet competente.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare