Delicte

BRAȘOV. Șofer reținut după un control pe str. 13 Decembrie

 

Un bărbat în vârstă de 44 ani care conducea un autoturism pe strada 13 Decembrie din municipiul Brașov, ieri seară, a fost depistat în stare avansată de ebrietate.

Etilotestul a indicat 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, el a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Totodată, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.

Tot ieri seară, în jurul orei 17.45, polițiști din Făgăraș au oprit în trafic, pentru control, un tânăr în vârstă de 25 ani, din județul Prahova, care conducea un autoturism, pare-se fără a avea permis. În fapt, el a prezentat un permis de conducere asupra căruia există suspiciunea că ar fi falsificat, întrucât în conținutul acestuia nu se regăsesc elementele de siguranță specifice. În urma verificărilor efectuate în baza de date electronică a Poliției Române, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, fals material în înscrisuri oficiale” și uz de fals”.

Pe de altă parte, în jurul orei 21.45, polițiști din Săcele au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 42 ani care conducea un autoturism pe str. Tărlungului, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul avea 0,86 mg/l alcool pur. Cadrele de poliție au constatat și faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button