Delicte

BRAȘOV. Șofer reținut de polițiști, după ce a produs un incident rutier pe Calea Făgărașului / Era…

  • catuse_12.jpg
 

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la Biroul Rutier Brașov, ieri, după ce a provocat un incident rutier, pe Calea Făgărașului din Brașov, șofând băut și cu permisul reținut. Bărbatul a acroșat cu mașina un parapet metalic, apoi autovehiculul a fost proiectat într-un gard. Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orelor 12.30.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime!

„Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,69 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov”, a detaliat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Tot ieri, în jurul orelor 17.15, polițiștii rutieri au oprit în trafic, pe DJ 103A, în Tărlungeni, un șofer în vârstă de 60 de ani care avea 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz a fost deschis dosar penal.

Azi-noapte, în jurul orei 1.30, polițiștii din Codlea au oprit pentru control, pe str. Câmpul Alb din localitate, un bărbat de 35 de ani, care șofa având 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Așa cum s-a întâmplat în celelalte două cazuri, bărbatului i s-au recoltat probe de sânge și i s-a întocmit dosar penal.

„Poliţiştii brașoveni acționează zilnic pe raza întregului județ, cu toate mijloacele tehnice din dotare (aparate radar, aparate alcooltest şi drugtest) pentru prevenirea accidentelor rutiere, depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, care conduc autovehicule fără a deține permis de conducere sau se află sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive.
Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte normele legale în vigoare, să respecte regimul legal de viteză, să nu se angajeze în depășiri neregulamentare și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren.
Atragem atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, a celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, consumul acestora scăzând capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi, scăzând concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare