Delicte

BRAȘOV. Schimb rapid de locuri, într-o autoulitară încărcată cu lemne

 

Polițiștii din Codlea, județul Brașov, au întocmit dosar penal, în urma unui control efectuat ieri după-amiază, pe raza localității.

„În jurul orei 13.30, polițiștii au încercat oprirea în trafic, pentru control, a unei autoutilitare, care transporta material lemnos, pe raza municipiului Codlea, jud. Brașov, prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei de poliție. Autoutilitara și-a continuat deplasarea aproximativ 5 metri, ocazie cu care polițiștii au observat faptul că persoana care conducea autovehiculul a schimbat locul cu unul dintre pasageri”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

În urma verificărilor, agenții au stabilit că persoana care conducea autovehiculul în fapt este un bărbat de 33 ani, din localitatea Șinca, jud. Brașov, care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Prin urmare, el s-a ales cu dosar penal. În plus, bărbatul nu deținea documente pentru materialul lemnos, astfel că a fost sancționat contravențional, iar încărcătura a fost confiscată și predată reprezentantului Ocolului Silvic competent.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare