Delicte

BRAŞOV. Şapte medici, trimişi în judecată pentru sute de infracţiuni de abuz în serviciu şi fals intelectual

 

Şapte medici din Braşov vor fi judecaţi pentru comiterea a sute de infracţiuni de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu şi fals intelectual.

„Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov au finalizat cercetările într-un dosar penal, instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și au întocmit referate cu propunere de trimitere în judecată a șapte persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu și fals intelectual, fiecare câte 262 acte materiale în formă continuată, respectiv participație improprie la fals intelectual, 291 acte materiale în formă continuată”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov.

Dosarul penal a fost înregistrat ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul SICE Brașov cu privire la presupuse activitate infracțională a inculpaților. Cei şapte sunt acuzaţi că, în calitate de medici care își desfășurau activitatea în cadrul unei comisii medicale, nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația în vigoare, care presupun obligația de examinare medicală a persoanelor care s-au adresat unității în cauză, în vederea obținerii unui aviz de aptitudine medicală/aviz psihologic necesar ocupării unor funcții.

„Toți medicii specialiști, membri în comisie, cu toate că figurează angajați ai societății comerciale, și-ar fi desfășurat activitatea profesională zilnică în cadrul altor unități/cabinete medicale, nefiind prezenți la sediul persoanei juridice percheziționate. Aceștia s-ar fi prezentat ocazional, însă s-ar fi ocupat doar de semnarea și parafarea fișelor medicale înregistrate în perioada anterioară, nu de examinarea medicală propriu-zisă a persoanelor care solicitau emiterea avizelor medicale”, se detaliază în comunicat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare