Delicte

BRAȘOV. Prinși în timp ce tăiau ilegal stejari

 

Doi bărbați sunt cercetați penal, după ce au fost prinși de polițiști în timp ce tăiau ilegal stejari, din extravilanul localității Ungra, județul Brașov.

„Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate» și «furt de arbori».
În fapt, la data de 15 decembrie 2021, în jurul orei 19.30, polițiștii au depistat, în flagrant, doi bărbați, în timp ce tăiau și sustrăgeau ilegal, din fondul forestier aflat în extravilanul localității Ungra, județul Brașov, cantitatea de 3.50 mc material lemnos, specia stejar”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentantului Ocolului Silvic competent, cercetările în cauză continuând sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button