Delicte

BRAȘOV. Polițist local, condamnat definitiv pentru purtare abuzivă / Un coleg de-al său…

  • 20200416_190149_279881.jpg

Un polițist local din municipiul Brașov a fost condamnat, astăzi, de Curtea de Apel Brașov, la 3 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.

Instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei de 3 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Blendica Cosmin-Vasile trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

– să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta;
– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
– să comunice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În primă instanță, respectiv la Judecătoria Brașov, polițistul local scăpase cu avertisment, dar Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a contestat decizia, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Brașov.

Fapta pentru care a fost condamnat definitiv astăzi a fost comisă în data de 10 martie 2019.

Condamnare cu amânare în cazul unui al doilea polițist local, care așteaptă decizia în apel 

În cazul unui coleg de-al său, Stănilă Ionuț, Judecătoria Brașov a stabilit în data de 10 martie 2022 pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă (tot faptă din data de 10.03.2019), a cărei aplicare se amână pe un termen de supraveghere de 2 ani, dacă decizia va rămâne definitivă.

Sentința a fost atacată cu apel de inculpat, urmând să aibă loc termen în data de 17 mai, la Curtea de Apel Brașov.

Dacă decizia Judecătoriei va fi menținută de Curte, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Pe durata termenului de supraveghere,  inculpatului nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu săvârşeşte din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu se dispune revocarea amânării şi nu se descoperă o cauză de anulare. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare