Delicte

BRAȘOV. Patru dosare penale în trafic, inclusiv pe numele unui minor

  • IMG-20181221-WA0042_261456.jpg

Patru persoane, printre care și un minor în vârstă de 17 ani, sunt cercetate pentru infracțiuni rutiere comise ieri.

Prima dată a fost oprit pentru control un bărbat care conducea un moped pe raza localității Bărcuț (comuna Șoarș), fără a avea permis și fără ca vehiculul să fie înmatriculat/înregistrat. Astfel, polițiștii au deschis dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

Apoi, pe la orele 21.15, polițiștii au depistat în trafic, în Purcăreni, un bărbat de 32 de ani care șofa băut (0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat). Bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și s-a ales cu dosar penal.

După aproximativ o oră, un alt bărbat, de 41 de ani, a fost prins în timp ce șofa fără permis pe raza localității Homorod.
De asemenea, în continuarea verificărilor, s-a stabilit faptul că plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale autovehiculului condus aparțin unui alt vehicul, cel în cauză nefiind înmatriculat.
Astfel, se fac cercetări pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.

În fine, în jurul orelor 23.30, polițiștii l-au oprit în trafic pe adolescentul de 17 ani, care conducea un autovehicul pe raza localității Hoghiz.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare