Delicte

BRAȘOV. Patru bucureșteni, reținuți pentru furturi din autobuze și folosirea ilegală de carduri sustrase

 

Patru bărbați cu vârste cuprinse între 50 și 66 de ani, din București, au fost reținuți de polițiștii brașoveni, ieri, fiind suspectați de furturi înregistrate în autobuze și de folosirea unor carduri bancare sustrase.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au efectuat ancheta și continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii a opt infracțiuni de „furt calificat” și „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos” (9 acte materiale).

„Din cercetări a rezultatul faptul că în perioada iulie 2019 – iunie 2020, mai multe persoane, acționând în diferite asocieri, ar fi sustras bunuri din genți, poșete și buzunare în timp ce se aflau în mijloace de transport pe raza municipiului Brașov, iar ulterior ar fi efectuat mai multe tranzacții bancare de pe cardurile sustrase, fără consimțământul persoanelor vătămate. În continuarea cercetărilor, la data de 30 iunie 2020, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov, în colaborare cu polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Secției 4 Poliție București, au pus în executare 4 mandate de aducere pe raza mun. București. În urma probatoriului administrat în cauză, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 50 ani și 66 ani din municipiul București, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina Maria Ivan.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare