Delicte

BRAŞOV. Nouă traficanţi de droguri, în atenţia DIICOT. Cinci au fost arestaţi

 

Cinci braşoveni au fost arestaţi pentru trafic internaţional de droguri, după ce la locuinţele lor au fost găsite cinci kilograme de cannabis.

La începutul lunii, procurorii DIICOT Braşov au dispus reţinerea inculpaţilor: Nistor Lucian, Ilie Daniel-Viorel, Dumbravă Raul-Andrei, Hila Dumitru şi Ilie Emanuel, bănuiţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de risc.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie, membrii grupului infracţional au introdus pe teritoriul României, din Spania, cantitatea totală de 11 kg cannabis si rezină de cannabis, prin intemediul unei firme de coletărie, ulterior drogurile fiind comercializate pe raza judeţelor Sibiu, Braşov şi Bacău. În cauză au fost efectuate 27 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Braşov, Sibiu şi Bacău, ocazie cu care au fost ridicate aproximativ 5 kilograme de cannabis şi 19 grame de cocaină”, după cum ne-au transmis procurorii DIICOT. 

Sursa citată a precizat că au fost instituite măsuri asiguratorii asupra unui autoturism de lux precum şi a sumei totale de 63.000 de lei şi 1.300 de euro.

Pe de altă parte, Tribunal Braşov a dispus arestarea preventivă a celor cinci inculpaţi pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de alţi patru, s-a dispus controlul judiciar. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare