Delicte

BRAŞOV. Iordanianul plasat sub control judiciar pentru trafic de persoane este propus din nou spre arestare preventivă

 

Iordanianul (refugiat în România) pe care procurorii DIICOT Brașov l-au propus spre arestare preventivă, în luna aprilie, pentru trafic de persoane, după ce ar fi obligat o tânără de 20 de ani să se prostitueze, este propus din nou spre arestare, la Tribunalul Braşov.

Anchetatorii cer din nou arestarea lui, în baza unor probe noi, din care ar reieşi faptul că iordanianul ar fi determinat şi alte tinere să se prostitueze, prin aceeaşi metodă cunoscută drept „loverboy” (în traducere „iubitul”). În fapt, el le-ar fi determinat să creadă că le iubeşte, că-şi doreşte o relaţie de lungă durată, apoi le-ar fi pus să se prostitueze în folosul lui.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Braşov ar fi trebuit să se pronunţe în caz ieri, dar a amânat termenul pentru mâine, 7 iunie.

Între timp, inculpatul rămâne sub control judiciar, aşa cum au decis judecătorii în luna aprilie, când procurorii DIICOT Braşov l-au mai propus spre arestare preventivă atât la Tribunalul Braşov, cât şi la Curtea de Apel Braşov, dar fără succes.

 

CITIŢI ŞI:

BRAȘOV. Cetățean iordanian, refugiat în România, reținut pentru trafic de persoane

BRAȘOV. Iordanianul acuzat că și-a obligat iubita să se prostitueze are interdicția să părăsească România


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button