Delicte

BRAȘOV. Interlopul Alen Moisin a ajuns în beciul Poliției noaptea trecută

 

Interlopul Alen Moisin, acuzat de trafic de droguri de mare risc, cu mai multe mandate europene de arestare emise pe numele său, a fost adus din Spania aseară. Astfel, aproape de miezul nopții, el a ajuns în Arestul Poliției Brașov, după cum ne-a confirmat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, Gabriela Dinu.

În jurul orelor 12.00, Moisin va fi prezentat în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov, pentru confirmarea ultimului mandat de arestare emis pe numele lui, conform procedurii. 

Amintim că Alen Moisin, unul dintre liderii mediului interlop braşovean, cunoscut pentru numeroasele infracţiuni comise cu violenţă de-a lungul timpului (tulburarea liniștii publice, proxenetism, furt calificat, infracţiuni informatice, infracţiuni contra persoanelor, şantaj, cămătărie, trafic de droguri) a trecut la un alt nivel şi s-a apucat şi de trafic cu opere de artă furate, afaceri cu colţi de fildeş, iar de această dată fiind cercetat şi pentru de deţinere ilegală de arme.

Detalii aici: 

 BRAŞOV. Interlopul Alen Moisin este din nou cercetat penal, pentru trafic de droguri de mare risc, de opere de artă şi de colţi de fildeş


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare