Delicte

BRAŞOV. Găsită vinovată şi de alte înşelăciuni, după ce în 2014 a primit 14 ani de închisoare pentru obţinerea ilegală de credite

Culmea, inculpata a rămas cu aceeaşi pedeapsă

 
Una dintre femeile condamnate de magistraţii braşoveni în anul 2014 la ani grei de închisoare (14 mai exact), pentru că ar fi fost unul dintre liderii unei grupări specializate în obţinerea ilegală de credite de la unităţi bancare din judeţul nostru, a fost găsită vinovată şi într-un alt dosar de înşelăciuni. Andrieş Ursu Anca Maria a fost găsită vinovată, ieri, la Curtea de Apel Braşov, de şase infracţiuni de instigare la înşelăciune comise în perioada 9 ianuarie 2007 – 24 aprilie 2008, în timp ce pentru alte câteva infracţiuni nu va răspunde penal, întrucât a intervenit prescripţia, fiind comise în cursul anului 2006.
 
Mai mult, cum infracţiunile de care a fost găsită vinovată alaltăieri sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnată la 14 ani de închisoare, magistraţii Curţii de Apel Braşov au contopit pedepsele din cele două dosare, apoi au aplicat-o pe cea mai grea, de 14 ani de închisoare (din care 3 ani reprezintă un spor de pedeapsă).  Practic, inculpata a rămas cu aceeaşi pedeapsă… Sentinţa de alaltăieri este definitivă. 
Pe latură civilă, instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea formulată de ING Bank şi SC EOS KSI România SRL şi a constatată că Raiffeisen Bank nu s-a constituit parte civilă în proces. 
 
Pentru mai multe informaţii despre dosarul anterior CITIŢI ŞI:
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare