Delicte

BRAȘOV. Drogat la volan, pe str. Mihai Viteazul

 

Un șofer în vârstă de 26 de ani este cercetat penal, după ce a „picat” verificarea cu aparatul DrugTest.

„În fapt, la data de 2 iunie 2021, în jurul orei 09.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 26 ani, care conducea un autovehicul pe strada Mihai Viteazul din municipiul Brașov. Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medical autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Polițiștii de la Biroul Rutier Brașov au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Dosarului este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare