Delicte

BRAȘOV. Dosarele „Farmacia” și „Skoda” continuă și în 2021

 

Șansele ca apelul în dosarul „Farmacia”, în care fostul primar al Braşovului – George Scripcaru şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov – Aristotel Căncescu au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie, să ajungă la un final, în acest an, sunt zero.
În fapt, magistrații Curții de Apel Brașov au amânat cauza până la data de 20 ianuarie 2021, în vederea administrării probelor propuse.
În luna februarie a acestui an, Tribunalul Covasna i-a achitat pe toți inculpații din acest dosar, însă sentința a fost atacată cu apel, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Brașov.

Și apelul în dosarul „Skoda” al lui George Scripcaru și al fostului director RATBV, Cristian Radu, se lungește până în 2021. În fapt, pe 16 decembrie, Curtea de Apel Ploiești, unde se află cauza, a amânat judecarea până la data de 18 ianuarie 2021, faţă de imposibilitatea de prezentare, din motive medicale, a apărătorului ales al apelantului – inculpat George Scripcaru şi a unui martor.

Cât privește dosarul de șantaj în care sunt inculpați Scripcaru și actualul director RATBV, George Cornea, înregistrat la Tribunalul Covasna, încă nu s-a stabilit termen de judecată care să fie afișat pe site-ul instanței.

VEZI ȘI:

BRAŞOV. Veste bună sau rea pentru Scripcaru şi Căncescu?! Tribunalul Covasna a dat sentinţa în dosarul „Farmacia”!!!

BRAŞOV. De ce a fost achitat primarul George Scripcaru în Dosarul „Skoda”?! Iată MOTIVAREA Tribunalului

BRAȘOV. George Scripcaru, achitat după 10 amânări ale pronunțării, în Dosarul „Skoda”! UPDATE. Primarul a fost contactat telefonic și…

Update. BRAȘOV. Primarul Scripcaru, achitat în Dosarul „Tetkron” / Ce s-a decis pe latura civilă

Update. BRAȘOV. Primarul Scripcaru și toți ceilalți inculpați din dosarul „Tetkron”, ACHITAȚI!

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button