Delicte

BRAȘOV. Conduci băut/ drogat sau fără permis?! Ce pedeapsă riști, conform Codului Penal

 

Poliția Brașov atrage atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație, cu precădere a celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau fără a poseda permis de conducere.

„Pe termen scurt, consumul de alcool diminuează coordonarea motrică şi echilibrul, alterează atenţia, percepţia, puterea de judecată şi controlul de sine. De aceea, el este adesea asociat cu un comportament periculos, care prezintă un risc crescut de producere a accidentelor rutiere.
De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice îşi supraevaluează aptitudinile şi comit frecvent încălcări ale regulilor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri riscante sau execută în mod periculos virajele. Astfel pun în pericol siguranţa traficului rutier existând riscul de a se produce evenimente rutiere grave”, explică reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.

Persoanele care se urcă la volan sub influența alcoolului riscă amendă sau chiar dosar penal, în funcție de nivelul alcoolemiei din sânge.

Potrivit art. 336 Cod Penal, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”.

Următorul articol al Codului Penal prevede că „refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani”.

Aceeași pedeapsă de la 1 la 5 ani de închisoare este prevăzută și pentru conducerea unui autovehicul, fără a deține permis. Chiar și persoana care încredințează mașina pentru a fi condusă de o persoană care nu deține permis de conducere riscă pedeapsă.

Conform art. 335 Cod Penal, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute mai sus sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive, după cum atrag atenția polițiștii brașoveni.

Foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare