Delicte

BRAŞOV. Condamnat de Tribunal la 4 ani şi jumătate de închisoare, după ce şi-a omorât tatăl

 

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Braşov la 4 ani, 5 luni şi 10 zile de închisoare, după ce şi-a omorât tatăl, în noaptea de 10 spre 11 octombrie 2017, într-o locuinţă din Zărneşti.

Pe latură civilă, instanţa a dispus ca bărbatul să-i plătească 3.000 de lei, reprezentând daune morale, bunicii sale.

Sentinţa a fost, însă, atacată cu apel de către femeie, astfel că dosarul a ajuns la Curtea de Apel Braşov, unde ar urma să se dea pronunţarea vinerea viitoare (după o amânare înregistrată pe 25 aprilie).

Inculpatul este acuzat că și-a lovit părintele cu o bâtă şi că l-a înjunghiat, de mai multe ori, cu un cuțit de bucătărie.

Crima ar fi fost comisă de fondul consumului de alcool. Cei doi s-ar fi cinstit împreună, iar la un moment dat s-ar fi luat la ceartă, iar fiul ar fi pus mâna pe bâtă şi l-ar fi lovit pe tatăl său, apoi l-ar fi înjunghiat, victima în vârstă de 55 de ani murind pe loc.

Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, apoi a fost arestat preventiv, măsura fiind valabilă şi în prezent.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button