Delicte

BRAȘOV. Braconieri prinși după un control în trafic

 

Un bărbat de 50 de ani a fost reținut de polițiștii din județul Brașov după ce a fost prins că a împușcat ilegal un căprior.

Cercetările au început după un control în trafic.

„La data de 09 mai 2021, în jurul orei 22.15, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 72 ani, care conducea un autovehicul pe DJ131D, între localitățile Dopca și Mateiaș, județul Brașov. Cu ocazia verificărilor efectuate, cadrele de poliție au identificat în interiorul vehiculului carne porționată și organe, care proveneau de la un animal sălbatic. În continuarea cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 50 ani, care se afla în autovehicul în calitate de pasager, ar fi executat, fără drept, un foc de armă, cu o armă de vânătoare, asupra unui căprior, pe care l-ar fi ucis și ulterior l-ar fi transportat la domiciliul său din localitatea Dopca, județul Brașov, unde ar fi procedat la tranșarea lui”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov au stabilit că bărbatul de 50 ani are calitatea de membru al unei asociații de vânătoare și este posesor legal de armă letală de vânătoare, dar nu deținea autorizație de vânătoare valabilă, astfel încât vânătoarea ar fi fost desfășurată fără îndeplinirea condițiilor legale impuse de legislația în vigoare.
Prin urmare, el a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

În timpul cercetărilor, a fost identificat și un alt bărbat care ar fi participat la vânătoarea ilegală.

„În urma investigațiilor desfășurate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 09 mai 2021, în jurul orei 21.45, un alt bărbat, în vârstă de 58 ani, din localitatea Dopca, județul Brașov, având asupra sa o armă tip pușcă de vânătoare, ar fi intenționat să vâneze exemplare de faună cinegetică, fără a deține autorizație de vânătoare. Astfel, la data de 11 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov au efectuat o percheziție domicilară, în urma căreia au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă necesare continuării cercetărilor. Totodată, bărbatul, în vârstă de 58 ani a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor stabilite de Legea nr. 407/2006 și de Legea 295/2004, în ceea ce privește respectarea condițiilor legale de păstrare a armelor și muniției aferente”, a detaliat comisarul de poliție.

Cercetările în cauză sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „uzul de armă, fără drept” și „braconaj” – 2 fapte, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button