Delicte

BRAŞOV. Au spart o locuinţă din Râşnov, apoi au plecat cu maşina victimei! Suspecţii au fost reţinuţi

 

Doi bărbaţi de 28 şi 31 de ani şi un tânăr de 18 ani au fost reţinuţi de poliţiştii din Râşnov, ieri, după ce au fost identificaţi ca suspecţi în cazul unui furt prin efracţie comis în ultima zi a lunii ianuarie, pe raza staţiunii.

„Polițiștii au documentat activitatea infracțională a celor trei, care, în data de 31 ianuarie a.c., ar fi pătruns prin efracție într-o locuință de pe raza stațiunii de unde ar fi sustras mai multe bunuri precum și autoturismul aparținând proprietarului locuinței”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.

Cei trei inşi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în arestul IJP Braşov. Ulterior, instanţa a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, la expirarea reţinerii.

Doi dintre suspecţi sunt cercetați în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar al treilea este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare