Delicte

BRAȘOV. Aparate de cafea de peste 18.000 de lei, furate rând pe rând din magazin

  • cafea_3.jpg

Un bărbat de 46 de ani, din județul Arad, a ajuns în Arestul Poliției Județene Brașov, după mai multe „vizite” într-un magazin din municipiul Brașov, de unde ar fi plecat, fără a plăti, cu aparate de cafea în valoare totală de 18.520 de lei.

„Din cercetări a reieșit faptul că în perioada decembrie 2021 – ianuarie 2022, o persoană de sex masculin, purtând mască de protecție sanitară, ar fi pătruns, în repetate rânduri, în interiorul sediului unei societăți comerciale situată pe raza municipiului Brașov, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, respectiv mai multe expresoare de cafea, creând un prejudiciu de aproximativ 18.520 lei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan. Arădeanul este suspectat că a săvârșit astfel de furturi și în alte județe.

El a fost prins în flagrant în data de 15 februarie, în jurul orelor 14.00, la un punct de lucru din Reșița al societății comerciale din Brașov. Polițiștii l-au „ridicat” imediat după un nou furt, cu prejudiciu de 5.540 de lei.

A avut complici

Anchetatorii au stabilit că arădeanul a avut doi complici: un tânăr de 23 de ani, care ar fi asigurat transportul de la fața locului a bunurilor sustrase și un bărbat de 48 de ani, care ar fi ajutat la ascunderea bunurilor sustrase. Și aceștia sunt tot din județul Arad.

„La data de 16 februarie 2022, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară în județul Arad, ocazie cu care au fost identificate și ridicate mai multe bunuri, asupra cărora există suspiciunea rezonabilă că ar proveni din săvârșirea infracțiunilor cercetate.
Astfel, în continuarea activităților procedurale efectuate în cauză, polițiștii brașoveni au pus în executare trei mandate de aducere emise pe numele celor trei bărbați, iar la data de 16 februarie 2022, în baza probatoriului administrat în cauză, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, la data de 17 februarie 2022, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de bărbații în vârstă de 46 ani, respectiv 23 ani”, a detaliat comisarul de poliție Alina-Maria Ivan.

Polițiștii de la Secția 2 Poliție Brașov continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru „furt calificat” (14 fapte), „complicitate la furt calificat” (2 fapte) și „tăinuire”.

Activitățile din dosar s-au desfășurat cu sprijinul de specialitate al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Brașov, al Biroului Operațiuni Speciale Covasna, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Timiș, Arad și Caraș-Severin.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare