Delicte

BRAŞOV. Amenzi de peste 100.000 de lei aplicate de poliţiştii de la Imigrări, pentru şederi ilegale sau muncă „la negru”

 

În cursul anului trecut, poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al judeţului Braşov au emis 35 de decizii de returnare pentru cetăţeni străini depistaţi în situaţii ilegale, iar în şapte cazuri au fost instituite consemne de nepermitere a intrării în România pe durate cuprinse între 3 luni şi 1 an.

Amintim că poliţiştii de la Imigrări au descoperit şi o căsătorie de convenienţă, încheiată între o tânără din Braşov şi un cetăţean din Republica Moldova.

Tot pe parcursul anului trecut, poliţiştii de la Imigrări au aplicat 143 de sancţiuni contravenţionale însumând peste 107.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194 2002 privind regimul străinilor în România, republicată şi OUG 25 2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Pe de altă parte, angajaţii de la Imigrări Braşov au asigurat managementul şederii şi rezidenţei pe teritoriul României pentru 3.860 de persoane, dintre care 19.85 din state terţe (precum Republica Moldova, Turcia şi Vietnam) şi 1.875 cetăţeni ai Euniunii Europene (UE)/Spaţiului Economic European (SEE)/Comunităţii Elveţiene (CH).

„Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe raza judeţului au vizat reîntregirea familiei, fiind membri de familie ai cetăţenilor români, angajare în muncă, studii sau stabilirea şederii pe termen lung”, se explică în bilanţul făcut public de Serviciul pentru Imigrări Braşov.

Cât priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost primite 80 de invitaţii, depuse pentru străini din Irak, Iordania, Siria, Liban şi Palestina. De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de şedere şi au fost emise 902 permise de şedere, au fost eliberate 477 de certificate de înregistrare şi 21 de cărţi de rezidenţă permanentă.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrat 167 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă. În urma controalelor, au fost depistaţi opt străini lucrând în condiţii ilegale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare